Tutorial: bust handmade de prezentare a colierelor


Azi vreau să rezolvăm împreună o problemă importantă. De unde facem rost de busturi ieftine și frumoase pentru prezentarea colierelor la târg sau în fotografii? Am un tutorial tare simplu și simpatic pentru tine.

Sari la pașii de lucru.

A venit iar perioada cadourilor și te gândești că ar fi o idee bună să participi și tu la un târg. Ca să te vadă lumea, să vezi cum îți sunt interpretate creațiile, să întâlnești oameni noi și potențiali clienți.

Ai o idee foarte bună. Dar de la idee până la practică e drum lung. Pregătirea pentru târguri este dificilă și numai dacă te gândești câte piese trebuie să lucrezi ca să ai ce pune în stand. Ca să nu mai vorbim de mijloacele de prezentare.

Dacă creezi bijuterii și ai deja suficiente în stoc, astea sunt cam cele mai improtante întrebări:

  • Cum îți expui cerceii?
  • Ai o cutie frumoasă pentru inele?
  • Ce faci cu colierele?
  • Unde pui brățările?
  • Cum faci să existe varietate în standul tău?
  • Cum faci ca privirea vizitatorilor să meargă într-o ”călătorie” prin standul tău?

Cu răspunsurile la toate aceste întrebări nu te pot ajuta azi, însă există soluții. Povestea standului trebuie să vină de la tine, însă azi te pot ajuta cu răspunsul la una dintre întrebări.

Colierele sunt cel mai vizibile și arată cel mai bine când sunt expuse pe o formă apropiată de cea umană. De aceea piața este plină de busturi de prezentare din diferite materiale. Acoperite cu vinilin (piele artificială) și catifea, în general.

Dacă îți vinzi creațiile la câteva sute de euro sau câteva mii de lei nu este o problemă să dai 20-50 de lei pe un bust din comerț (a se citi ”din China”).

Dar dacă ești ca mine, încă la început, încă în stadiul de dezvoltare, parcă nu-ți vine să dai câteva sute de lei pe suficiente busturi cât să ai un stand decent la târg. Pentru pozele online poți să îți cumperi unul, așa am făcut și eu.

Pe lângă costul ridicat, busturile din China sunt foarte delicate și se strică ușor. Nici nu vreau să-mi închipui ce s-ar întâmpla cu bustul meu alb pe ruta Cluj-Napoca-Sfântu-Gheorghe-București-retur prin atâtea autocare/trenuri.

Dar unde găsești un bust ieftin și ușor de transportat și care poate fi înlocuit sau reparat rapid dacă pățește ceva? Nu găsești, îți faci unul.

Sau zece. Sau câte îți trebuie.

Un bust pentru prezentarea colierelor tale în opt pași

Am găsit mai demult o poză dintr-un ”tutorial” cu un bust handmade din carton. Părea simpatic. La o privire mai atentă, nu era extrem de simpatic, avea nevoie de niște îmbunătățiri.

În acest ”tutorial” apărea și o poză minusculă cu desenul pe baza căruia autoarea și-a creat bustul. Fiind minusculă și plină de liniuțe, e cam greu de utilizat.

Așa că mi-am pus la contribuție skill-ul de vectorizare și am creat o imagine mai bună, la rezoluție mai mare. O poți descărca direct de aici (click dreapta pe poză și ”Save image as…”).

DIY necklace display stand template - sablon - model bust prezentare coliere

 

Aceștia sunt pașii de lucru pentru un bust de prezentare din carton:

  1. descarcă poza de mai sus;
  2. listeaz-o fie pe hârtie normală A4, fie pe o coală A4 de carton de 160 g/m sau mai mult ( g/m=grame pe metru pătrat, găsești în papetării 80, 120, 160 și alte valori); dacă ai o imprimantă mai șmecheră te poți juca cu dimensiunile hârtiei; dacă imprimi direct pe carton, sari la pasul 5;
  3. decupează forma de pe foaia A4;
  4. trasează conturul bustului pe ”spatele” cartonului ales (dacă are două fețe) – urmărește linia continuă;
  5. fără să ridici șablonul sau direct pe cartonul imprimat, marchează liniile punctate cu un instrument cu vârf, dar care nu taie (eu folosesc un creion mecanic fără mină);
  6. decupează cartonul pe linia continuă;
  7. folosindu-te de liniile punctate marcate, creează îndoituri rotunjite pentru a da formă bustului – pe laterale și în partea de sus;
  8. pentru stabilitate, perforează colțurile de jos, trece o sfoară prin cele două găuri și leag-o cu un nod dublu sau cu fundiță.

Găsești aici un alt model de busturi de prezentare. Iar aici găsești șablonul pentru acel model.

Repeți procedura de câte ori ai nevoie și ți-ai rezolvat problema.

Ca să ocupe cât mai puțin spațiu la transport, e suficient să scoți sfoara, să aplatizezi bustul și să îl pui într-un dosar alături de celelalte busturi.

Dacă vrei să îi dai puțin mai multă personalitate, poți folosi tehnica decupajului pe bust, cu șervețel sau materiale textile, îi poți da textură cu pastă de făină prin tehnica papier-mâché cu fâșii sau direct cu pastă de hârtie.

Poți decora busturile cu acrilice, cu modele drăguțe, dar neintruzive. Eu cred că voi încerca niște modele aurii la bază.

Lil.lu Bijoux și-a personalizat bustul de prezentare și a creat un decor foarte drăguț pentru fotografiile sale de produs.

Dacă ți-a plăcut acest tutorial, îl consideri util și știi pe cineva cui i-ar prinde bine, dă-l mai departe, prietenii tăi talentați îți vor mulțumi.

Dacă creezi un bust sau participi la un eveniment cu busturile create pe baza acestui tutorial, aș fi foarte bucuroasă să văd niște poze. Pune aici poze sau pe pagina de facebook Grădina cu fluturi.

Îți urez spor și mult succes!

Cu drag,

Andi

Lasă un răspuns