Puțin altfel decât celelalte articole cu titlul ”Hobby:…”, azi vreau să-ți povestesc despre experiențele mele cu croșeta și cum nu mă mai pot lăsa de croșetat. Dacă vrei sfaturi și sugestii, lasă-mi un comentariu și îți voi răspunde cu mare drag.
Acum un an am pus prima oară mâna pe o croșetă după mulți, mulți ani. Chiar prima oară când am făcut asta eram copilă și habar nu aveam ce făceam, m-a învățat bunica să fac șnur ca să cos un fluture prin tehnica dantelei românești. Mileu, cum îi zice. Lasetă.
Uite atât de mult iubesc eu croșetul acum. Mult, mult de tot. Diagrama prin click pe poză sau aici: http://owlishly.typepad.com/files/owlishly–corazoncitos-amigurumi-pattern.pdf
Nu m-a pasionat, nu știam să reglez tensiunea, croșetam prea strâns și mă dureau degetele. Cred că fluturele pe care l-am început încă a rămas în stadiul de contururi din șnur pe o cârpă, nici nu știu dacă am cusut ceva la el.
Știu că sora mea l-a terminat pe al ei și și-a făcut și o piesă mare, pentru masă. Ea e cu aproape patru ani mai mare, se înțelege de ce de ea s-a prins croșetul și de mine nu.
Să fi avut vreo zece ani când am pus mâna pe croșetă și am renunțat la ea…
Au trecut vreo paisprezece ani de atunci și am devenit nebună cu tehnicile handmade. Trebuie să știu de toate. După cum poți observa pe blog, îmi place să explorez și să învăț și apoi să îi învăț și pe alții. E o plăcere pură, interioară, dificil de atins prin orice altceva.
Nimic nu-mi dă o satisfacție mai mare decât să știu că am deprins o tehnică nouă. Și nu oricum, ci suficient de bine încât să mă poți confunda cu cineva care a făcut chestia aia de ani întregi.
Desigur, cere muncă și concentrare, dar când îți place ce faci, nimeni și nimic nu te poate opri.
Dovadă faptul că, după mai mult de un deceniu, am luat din nou croșeta în mână și m-am învățat să croșetez, să citesc și să desenez scheme (e mai ușor decât pare la prima vedere), să inovez, totul de la ”profesori” online (cărora le mulțumesc pe această cale, deși nu au cum să afle).
Poate este nevoie de o anumită perspectivă pe care ți-o dau anii (nu mă consider chiar în vârstă, dar nici copilă nu mai sunt) ca să se lipească de tine ceva așa cum s-a lipit croșetatul de mine.
Știu, nu am mai scris pe blog de mult și nici nu ți-am povestit despre faptul că știu să croșetez și că am făcut experimente și că am croșetat vreo șapte căciuli astă-iarnă din fire reciclate și că mi se par exorbitante prețurile firelor.
Nu am scris pentru că n-am avut vreme, am fost fascinată de acest nou hobby al meu. Nu mi-am închipuit vreodată că voi ajunge să-mi croșetez haine.
Că eu voi fi în stare să fac cu mâinile mele din fire haine noi, cu dantelă croșetată. Vroiam să croiesc haine și să le cos cu super mașina mea de cusut pe care o am de un an și care cam adună praf pentru că am prea multe de făcut!
Când să mai ai timp de cusut când vrei să faci flori, dar ți-e frig și vrei să stai sub pătură să croșetezi și ai un client căruia trebuie să-i scrii un text, iar a doua zi de dimineață ai de mers la laborator? Ca să nu mai vorbim de făcut sport, întâlnit cu prietenii și făcut mâncare, în ordinea priorității lor.
De unde atâta energie? Culmea e că activitățile astea îmi dau energie, așa cum știu că le dă și altora. De câteva luni fac parte dintr-un grup pe facebook (mulțumesc, Ariana!) numit Croșetăm?, care luni a împlinit trei ani. Dacă faci parte din grup, știi ce energie emană doamnele (și domnul) din grup și ce surse de inspirație sunt. Dacă nu erau ele, nu cred că m-aș fi încumetat să mă apuc să-mi croșetez maiouri.
Am trei până acum, dintre care doar unul e finalizat (i-am băgat toate ațele). Am și două gentuțe de terminat, le-am făcut după tutoriale video. Casa mi-e plină de triunghiuri și pătrate și alte forme croșetate amestecate printre panglici și gheme.
Abia aștept să-ți arăt ce cercei am început să croșetez săptămâna trecută 😀E haos, dar un haos minunat. În fiecare zi primesc idei noi și n-am timp să le pun în practică. Dar vreau să știi că se poate. Se poate să creezi și cu puțin.
Eu am început cu fire groase din haine pe care le-am desfăcut. Haine luate, evident, din Oser (piața de vechituri) sau magazine second hand. M-au atras culorile și texturile, nu neapărat formele. Am știut că vreau să le port, să le transform mai întâi și apoi să le port. Am un morman de pulovere pe care încă nu le-am desfăcut.
Familia mea participă cu bucurie la ”vânat” de bluze bune de deșirat și apoi la deșiratul în sine. E o adevărată distracție. Faci mușchi de la atâta depănat. Ce mă amuză e că activitatea asta a intrat până și în vis.
Chiar azi-noapte am visat o tanti care torcea și țesea niște minunății la un mic război de țesut. Eram fascinată de ce frumusețe ieșea din mâinile ei. La țesut încă nu am ajuns, dar timp mai este.
Ți-am spus vreodată că vreau într-o zi să-mi țes propria pânză de casă? Din cânepă crescută de mine, topită și toarsă prin metoda tradițională. Ca să o cos apoi, să-mi fac o iie adevărată. Apropos de iie, a mea e încă în stadiul de idee, croșeta mă ține captivă și nu mă lasă să iau acul în mână. Nu încă, în orice caz.
Parcă n-am destule ore în zi să fac tot ce-mi doresc și știu că și tu te simți la fel. Mi-a spus mama că semăn cu bunicuța (străbunica din partea bunicii din partea mamei), nici ea nu se putea opri din lucru.
Singura diferență e că ea nu era așa în urmă ca mine la vârsta mea, avea experiență în ceea ce eu acum abia învăț. Cu animalele, culegea plante medicinale, avea grijă de oameni, țesea și cosea și gătea și nu cred că avea o clipă de răgaz în zi.
Duminica era sărbătoare pentru că în restul de șase zile nu exista televizor, nu exista mâncare semipreparată și nu primea bani în cont pentru munca depusă opt ore pe zi (eh, nici eu nu-s cu televizorul, dar laptopul mi-e deschis toată ziua).
Duminica apuca să ia o pauză. Să fie sociabilă, să se relaxeze, să aibă doar grija animalelor din curte și atât. Că pentru găini, rațe, câine, vacă și porc nu există duminică…
Am făcut o paranteză ca să-ți arăt că nu-i așa de ciudat să nu mă pot opri din lucru. Singura diferență e că eu nu pot sta locului nici măcar duminica (pentru mine nu are nici o relevanță că fiecare zi din viața mea are alt nume).
Nu știu unde voi ajunge într-un an (poate îmi voi fi finalizat mult-doritul sacou dantelat croșetat), dar știu că de lucrul de mână nu mă las. Chiar dacă folosesc zece tehnici în același timp (că nu mă pot hotărî care-mi place mai mult), tot va exista progres.
Cel mai fain e că-l voi pune și aici. M-am săturat de update-uri pe facebook. De ce să le pun acolo în textulețe pe care nu le citește nimeni, când le pot scrie aici să rămână pentru posteritate?
Dacă te interesează resurse din care să înveți să croșetezi, îți recomand cu mare drag să cauți pe youtube tutoriale și să intri în grupul Croșetăm?, căci resurse sunt cu miile pe internet, numai dorință de lucru să fie.
Dacă eu am putut, cu siguranță poate oricine.
Îți urez spor la lucru și mult succes!
Cu drag,
Andi