Al doilea atelier al zilei a avut loc într-o atmosferă mult mai intimă, într-o încăpere dedicată nouă, decorată elegant, cu mese din sticlă și scaune super comode, că nu-mi mai venea să mă ridic de pe ele.
Am scos din sacoșă un morman de materiale (un morman la propriu, nu știu cum au încăput atâtea într-o sacoșă așa mică) și am scormonit printre ele până și-a găsit fiecare o combinație potrivită de materiale.
Au prins foarte bine și materialele frumoase aduse de participanți.
Ne-am apucat de treabă și de povești, deși fiecare mai mult s-a concentrat pe crearea de aripioare.
Nu e ușor să începi cu aripile triple, mai ales dacă nu ai mai lucrat cu textile, dar nici nu ne-am apucat bine de treabă că au și trecut două ore și ne-am trezit cu niște fluturași frumoși.
A prins bine că am avut mai multe pistoale de lipit cu silicon la îndemână, ca și foarfecile. Fără ele nu știu cum ne-am fi descurcat.
Cred că e momentul să trezesc pistoalele de lipit din somnul lor lin de pe unde au ajuns, să le prezint la următoarele ateliere.
La final, ne-am îmbrățișat, fiecare cu fluturele său prins la piept sau în păr, și ne-am îndreptat către case, în foșnetul magic al frunzelor pe bulevard.
Mai trecea câte un tramvai, dar cu tot cu scârțâieli și zdrăngăneli cumva completa peisajul. E prea frumoasă Timișoara în noiembrie, așa că am fugit repejor până la Arad, a doua zi dimineața.