Atelierele de decorațiuni din mortar la Cluj-Napoca – povestea

Demersuri, căutări

În octombrie anul trecut, după o discuție de câteva zile cu Andreea, una dintre cele mai active persoane din Incubator107 Cluj, am participat din nou la o nocturnă, simpatică de altfel, în care am învățat despre vin, am degustat vin și am lăsat vinul și prezentatorul său să-mi șteargă din minte restul amintirilor despre nocturnă, deși am mai rămas și cu ideea că năpraznicul este o plantă foarte puternică.

Luată puțin pe nepregătite, am căutat ce să ofer ca atelier, dat fiind că am mai ținut ateliere pe diverse teme drăgălașe (flori și libelule tsumami kanzashi, mini dreamcatchere, brățările prieteniei) și îmi doream o schimbare.

Fiind toată ziua înconjurată de pastă de ciment, cărți și articole despre betoane, mi s-a părut o idee simpatică să facem niște decorațiuni din mortar, cum mai văzusem eu pe Pinterest.

pinterest board cu decoratiuni din beton si mortar
Am creat un board cu niște idei simpatice (click pe poză)

După nocturnă, în cadrul căreia am avut o mică mică prezentare a ideii, în care timp de vreo trei minute am turuit despre ciment și cât de mult îmi place mie să mă distrez cu el, am început căutările pentru un spațiu.

În același timp, am creat și câteva prototipuri (pe care am uitat apoi să le duc la ateliere).

N-au ieșit ele chiar așa magnifice cum mi-am dorit, dar nimic nu iese din prima

Dar desigur că nimic nu este simplu în lumea aceasta. Mi-am bătut capul, am întrebat despre școli și universități care ne-ar primi într-o clasă.

N-am întrebat suficient de bine sau poate cunoștințele mele în școlile din Cluj-Napoca nu-s suficient de bine închegate, că nimeni n-a vrut să își asume această responsabilitate în mod gratuit.

Mă deranjează la școlile noastre că n-ar oferi nimănui o clasă pentru un atelier public, pe bază de donații. Dacă nu cunoști un profesor bucuros să îți fie gazdă într-o clasă, n-ai nici o șansă (așa cum s-a întâmplat în Timișoara, unde sunt norocoasă să cunosc cea mai simpatică profesoară).

S-ar presupune că școlile sunt instituții de învățământ dedicate educației. Ce se întâmplă cu ”life-long-learning”? La școală am aflat de acest concept, m-aș aștepta ca școlile să îi fie ceva mai deschise.

Despre universitate nici nu mai vorbesc, dacă nu faci parte dintr-o organizație studențească, nici măcar profesorii nu te pot ajuta să faci rost de o sală.

Dar nu-i nimic, pentru că există Cluj Makers de câteva luni în drăguțul nostru orășel, iar Andreea, neobosită cum o știu, a făcut legătura între Incubator107 și acest nou spațiu minunat, deschis creației, inovației și învățării non-formale.

A făcut legătura și apoi am pus rotițele în mișcare.

Citește continuarea pe următoarea pagină.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.