Aștepți cu nerăbdare să vină sărbătorile? Eu aștept cu nerăbdare să am timp de făcut cadouri pentru cei dragi și să te învăț și pe tine ce-am reușit să învăț de la alții în ultimii ani. Aștept să ne vedem fie în Cluj, fie la București, să facem împreună decorațiuni simpatice și cadouri frumoase pentru cei dragi.
Mi-a plăcut tare mult la Timișoara la atelierul cu albinuțe și mi-e puțin dor să mă întâlnesc cu oameni faini să facem lucruri împreună. Chiar dacă de curând am ținut în Cluj atelierul de dreamcatchere, pentru mine atelierele au devenit deja activități pe care le vreau în fiecare lună. Mă încarcă cu gânduri frumoase, îmi dau inspirație, pot da mai departe și pot primi multă, multă energie, voie bună și idei. Este un spațiu nemaipomenit de socializare și deschidere, comunicare și comuniune cu comunitatea. Așa că, în decurs de o săptămână, pregătesc cu micul atelier două workshop-uri!
Stele 3D din hârtie
Primul va avea loc sâmbăta aceasta și este coordonat de Incubator107 Cluj, cu care am mai colaborat și de care ți-am mai povestit și cu alte ocazii. La acest atelier de numai o jumătate de oră vom învăța să creem stele modulare din pătrate de hârtie, să poți împodobi bradul cu steluțe fine handmade.
Workshop-ul face parte dintr-un maraton de patru ore de ateliere diverse, Maratonul în buline, susținute de mai mulți meșteri clujeni și este o frumoasă ocazie de lansare a unui nou an de activitate în comunitatea clujeană. Începem la ora 18:00 și dăm startul maratonului cu origami, iar dacă îți place la fel de mult cum îmi place mie, vom putea relua atelierele de origami, mai pe larg, probabil în cursul verii. Sora mea, Cristina, va fi alături de mine ca meșter, ca de altfel la tot ce înseamnă origami în familia noastră.
Evenimentul din această sâmbătă are loc la ClujHub, un spațiu magic, modern, deschis și frumos, al inițiatorilor UseTogether, un grup cu o viziune pe care o susțin cu toate resursele (fie și numai intelectuale momentan) pe care le am. Se află pe strada strada Pitești nr. 19. Ajungi acolo foarte ușor de la Regionala CFR. Pe hartă e destul de clar:
Flori de crăciun
Al doilea workshop va avea loc în… ai ghicit! Voi merge în capitală, unde un grup tare frumos de pasionate de handmade și tsumami kanzashi mă așteaptă cu brațele deschise. Și eu aștept să le întâlnesc. Dacă vrei să ne vedem acolo, te rog să îmi scrii fie aici într-un comentariu, fie prin formularul de contact, fie pe eventul de facebook, dat fiind că numărul de locuri e limitat la 15. Workshop-ul de flori de crăciun va avea loc pe 21 decembrie, de la ora 14:30, în ceainăria Merci Charity Boutique, chiar în buricul târgului. Ceainăria se află pe strada Smârdan, la numărul 13, la etajul 1, deasupra French Bakery. Strada se intersectează cu Lipscani, deci dacă ești din București sigur o cunoști.
Vom petrece aproximativ două ore cu un ceai cald și prăjiturele de casă, materiale variate și voie bună. Voi aduce cu mine materiale recuperate și unele noi, pătrate gata tăiate în principal în nuanțe de roșu și verde, dar nu numai. Vom face flori de crăciun din petale ascuțite puțin diferite de ce ai văzut până acum aici pe site. Îmi place ca fiecare atelier să aibă o temă unică, așa că de data aceasta vom lucra cu lumânări și materiale sintetice. Primesc copii la atelier cu mare drag, însă cei mai mici de 12-13 ani trebuie să fie însoțiți de un părinte.
Pentru a acoperi costul materialelor și al ceaiului pentru toți participanții, recomand o donație de 28 de lei (20 materialele și uneltele + 8 ceai și prăjituri). Tot ce depășește această sumă va merge către frumoasele programe caritabile ale Merci Charity Boutique.
As dori sa particip la evenimentul de pe 21 decembrie din Bucuresti.
Multumesc frumos.
Dana
Dragă Dana,
Te-am notat și te aștept cu drag.
Să ai un weekend minunat!
Andi