Atelier de mărțișoare cu flori și fluturași în Atelier Cafe

Vești bune!

Îmi doresc să continuu ce am început cu cele două ateliere de mortare de anul acesta, anume ateliere cu oameni frumoși.

Așa că sâmbătă, 27 februarie 2016, ne întâlnim din nou în simpaticul Atelier Cafe, pe Memorandumului nr. 9, să creem mărțișoare frumoase și unice prin tehnica tsumami kanzashi, numai bune de dăruit celor dragi.

Ca de obicei, atelierul este gratuit, iar materialele și uneltele vor fi acoperite din donațiile participanților. Gazdele oferă, ca de obicei, cele mai delicioase răcoritoare (sau încălzitoare).

Voi aduce materialele și uneltele necesare, însă dacă ai un material cu care îți dorești să lucrezi, adu-l cu tine. De asemenea, o foarfecă pentru textile prinde bine.

Locurile sunt limitate, așa că pentru confirmarea participării aștept un email la andrea@bede.ro, un telefon sau un sms la numărul de pe pagina de contact sau un mesaj pe facebook (pe pagină sau profilul personal).

Invită-ți prietenii și hai să creem împreună mărțișoare pentru oameni faini.
Te aștept cu drag,
Andi

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.