Sari la datele despre atelier
Când eram mică nu înțelegeam ce se întâmplă cu materialele astea așa albe și fine, de ce se întăresc când pui apă în ele, de ce-mi usucă mâinile, de ce nu mă lasă tata să repar și eu pereții.
Acum că înțeleg exact ce se întâmplă acolo (la nivel de atomi, ha!), la fel de mult mă fascinează ce pot face mâinile astea ale mele cu niște nisip și ceva ciment la îndemână.
Nu o dată mi-a părut rău că trebuia să arunc pasta de ciment pe care am preparat-o în laborator (pentru probele mele, desigur), așa că, internetul fiindu-mi la îndemână, am căutat și eu ca oamenii ce poți face din cantități așa mici.
Și nu mică mi-a fost lipsa mirării când am descoperit niște obiecte pe care le văzusem deja de multă vreme pe Pinterest, așa că mi s-a aprins un beculeț.
Fiind pasionată și de origami și alte tehnici de modelat hârtia, instant mi-am adus aminte de minunățiile de la MiniEco. Și m-am decis că ar merge foarte bine cu niște mortar în ele.
Nu m-am înșelat. Dar atât de multe se pot face, încât am creat o colecție pe pinterest cu cele mai faine idei pe care le-am găsit și pe care mi-ar plăcea atât de mult să le punem în practică la atelier…
Cei de la Incubator107 Cluj m-au invitat de mai mult timp să vin să țin iar niște ateliere, așa că am venit cu o propunere. Facem ceva diferit. Ceva distractiv și murdar, dar frumos și natural și… abia aștept.
Cu mare bucurie te invit la cele două ateliere organizate în săptămâna ce urmează.
Marți și joi de la 18:30, te invit cu drag la atelier (2 și 4 februarie 2016).
Împreună cu Incubator107 Cluj, în incinta ClujMakers, vom crea obiecte decorative din mortar.
Vom desena, decupa, lipi, amesteca, turna, decofra și decora obiecte simpatice care-ți vor înfrumuseța casa și viața.
În primul atelier, marți, vom crea formele, le vom pregăti pentru mortar, vom amesteca mortarul și îl vom turna.
În al doilea atelier, joi, vom scoate obiectele din forme și le vom decora cum vom dori.
Vom avea nevoie de multe materiale, printre care:
▪ mortar, apă, foarfeci, cuttere, carton, pungi, pistoale de lipit cu silicon, ulei, pensule, vopsele – aducem noi;
▪ găletușe de la iaurt (goale), forme pensule, vopsele în culori preferate, orice accesorii care se potrivesc cu formele – te rog să aduci cu tine, dacă ai.
Sunt 15 locuri disponibile, oferite după principiul primului sosit, așa că dacă îți dorești să rezervi un loc, te rog să răspunzi acestui email sau să confirmi telefonic (0748140434) sau pe pagina evenimentului pe facebook.
Prietenii sunt bineveniți!
Te aștept cu drag,
Andi