Să ”crăciunim” împreună cu Revista Atelierul

Până la urmă se pare că toată munca mea de anul acesta dă roade. Vineri am aflat cu mare bucurie că sunt prima pe lista de finaliști la concursul ”Artizanul Anului”, organizat online de Revista Atelierul!

După ce trecem pe la târg și participăm la atelierul de mini dreamcatchere, sâmbătă ne întâlnim în Journey Pub ca să împodobim un brăduț cu ornamente handmade și să aflăm cine a luat cele mai multe voturi anul acesta la concurs.

Eu nu sunt mare fană a structurii acestui concurs, în sensul în care consider că toți finaliștii merită câte un articol scris despre ei în Revista Atelierul (acum nu vorbesc despre mine, ci despre toți ceilalți pe care îi admir și vreau să îi văd cum cresc și aude lumea de ei), însă dacă tu consideri că merit un titlu anul acesta, intră pe pagina de votare și votează-ți preferații. Ca să fie valid votul, e nevoie să votezi trei artizani până pe data de 17 decembrie.

Când aflăm cine-i artizanul anului?

Echipa din spatele revistei Atelierul organizează sâmbătă un eveniment drăguț între orele 14:00-20:00 cu tot felul de activități, cu ciocolată caldă și un photo booth amuzant. Va avea loc și un concert de colinde de la ora 19:00.

Desigur, momentul serii va fi decernarea premiului artizanului anului, de la ora 18:00. Eu probabil voi rata decernarea, dar voi încerca să ajung.

Târgul la care particip sâmbătă și duminică (și la care te invit cu drag) are orarul 12:00-19:00 și are loc în The Vintage Pub, la 20 de minute de mers, așa că voi vedea cum mă organizez să fiu în mai multe locuri în același timp. 

În orice caz, dacă ești prin București și ai drum prin centru, te aștept cu drag atât în The Vintage Pub, cât și în Journey Pub, unde îți e mai comod sau mai ușor. Mă voi bucura de oportunitatea de a fi la București într-o zi atât de frumoasă, de a-mi vedea prietenii și de a aduce grădina cu fluturi în capitală.

Cu speranța că ne vom vedea în curând,

Andi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close