Ne vedem la Media Art Festival în Arad sau Timișoara?

Mi-e dor de o experiență nouă.

De sentimentul acela de prezență unică într-un spațiu necunoscut, cu oameni noi, cu potențial nemărginit.

De o ocazie de a cunoaște oameni frumoși, oameni care creează.

Mi-e dor să-i rog pe părinți să mă lase să particip la un eveniment numai pentru că ”e singura șansă” sau ”e unica ocazie”. Cică așa îi convingeam să mă lase să fac voluntariat pe la concerte și cine mai știe pe unde când eram copilă.

M-am săturat de praful din Cluj, de mașini și gălăgie. Mi-e silă să merg până în centru la vreun eveniment, știind că va trebui să mă întorc acasă pe jos sau cu bicicleta în mijlocul nopții.

Din fericire, evenimente frumoase au loc și în alte părți ale țării.

Media Art Festival e un eveniment care ține o lună, deci putem să ne bucurăm de el în liniște sau foarte energic. Are loc și în Timișoara și în Arad în octombrie și noiembrie.

Am fost invitată și s-ar putea să trec pe acolo; cine știe pe unde mai ajung până pe 15 noiembrie, n-am vizitat niciodată Aradul.

Însă am avut onoarea să o cunosc pe una dintre organizatoare, care mi-a povestit despre niște spații magice pe care sincer îmi doresc să le explorez.

Poate cu ocazia asta mai țin și eu un atelier, ceva, cine știe?

Muzeul de Artă și Atrium Mall vor fi gazdele festivalului în Arad, iar în Timișoara va avea un spațiu special dedicat în Piața Unirii.

Transmit invitația mai departe cu mare drag. Ne vedem pe acolo?

Andi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close