Atelierele de fluturi în Timișoara și Arad

Al doilea atelier al zilei a avut loc într-o atmosferă mult mai intimă, într-o încăpere dedicată nouă, decorată elegant, cu mese din sticlă și scaune super comode, că nu-mi mai venea să mă ridic de pe ele.

Am scos din sacoșă un morman de materiale (un morman la propriu, nu știu cum au încăput atâtea într-o sacoșă așa mică) și am scormonit printre ele până și-a găsit fiecare o combinație potrivită de materiale.

Au prins foarte bine și materialele frumoase aduse de participanți.

Atelier de fluturi la Timisoara-1

Ne-am apucat de treabă și de povești, deși fiecare mai mult s-a concentrat pe crearea de aripioare.

Nu e ușor să începi cu aripile triple, mai ales dacă nu ai mai lucrat cu textile, dar nici nu ne-am apucat bine de treabă că au și trecut două ore și ne-am trezit cu niște fluturași frumoși.

A prins bine că am avut mai multe pistoale de lipit cu silicon la îndemână, ca și foarfecile. Fără ele nu știu cum ne-am fi descurcat.

Cred că e momentul să trezesc pistoalele de lipit din somnul lor lin de pe unde au ajuns, să le prezint la următoarele ateliere.

La final, ne-am îmbrățișat, fiecare cu fluturele său prins la piept sau în păr,  și ne-am îndreptat către case, în foșnetul magic al frunzelor pe bulevard.

Mai trecea câte un tramvai, dar cu tot cu scârțâieli și zdrăngăneli cumva completa peisajul. E prea frumoasă Timișoara în noiembrie, așa că am fugit repejor până la Arad, a doua zi dimineața.

Citește continuarea pe următoarea pagină.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close